Mulți dintre noi (specialiști), cu siguranță, am avut copii în cabinet ce necesitau intervenție logopedică încă de când erau micuți (sub 3 ani) sau chiar în timpul grădiniței (3-6 ani). Motivele pentru care acel copil nu a fost adus la logoped sunt multiple și uneori nici noi nu le cunoaștem pe toate. Când în sfârșit părinții au luat decizia (sau sunt obligați de circumstanțe) fac o programare pentru o evaluare logopedică.
Era nevoie ca evaluarea să fie făcută mai devreme?
De cele mai multe ori răspunsul este da.
De ce se amână deseori decizia de a apela la un logoped?
Am să prezint opinia mea și vă descriu câteva dintre motivele părinților:
Perspectiva părintelui
E prea mic, are timp la asta se gândesc deseori părinții atunci când copilul lor de 1 an, 1 an și jumatate nu vorbește, nu spune cuvinte/sunete. Presupun ca încă e prea mic să ajungă cu el la un logoped, nu se îngrijorează că nu aud de la el mai nimic ci își spun în sinea lor că el încă este prea mic, mai are timp să vorbească și eventual să recupereze.
Lipsa timpului majoritatea părinților lucrează mult, poate amândoi program full-time, de multe ori jobul le este prioritatea iar copilul cu siguranță că frecventează o formă de învățământ preșcolar. Nu au timp pentru ei înșiși iar timpul petrecut în familie este limitat. De aceea de multe ori nici nu observă că ceva nu este în regulă cu copilul.
Mi-e teamă de ce voi afla și intervine partea emoțională (propria învinovățire) care amână vizita la logoped. ”Poate este ceva grav, poate are autism” sunt gândurile părinților.
Nu cred ca are ceva cel mai des se întâmplă ca unul din părinți să-l contrazică pe celălalt și nu consideră că al lui copil are o problemă. De multe ori acel părinte care nu vede realitatea îl convinge pe celălalt că al lor copil nu are o problemă și că este mai bine să aștepte (până la o anumită vârstă).
Familia si/sau alți specialiști mi-au spus sa aștept ”wait and see approach” abordarea așteaptă și vezi ce se întâmplă odată cu trecerea timpului. În foarte puține cazuri această abordare aduce beneficii, de multe ori trecerea timpului nu rezolvă total problema, uneori se mai ameliorează ( apar câteva schimbări minore). Din păcate această abordare (susținută de familie și uneori chiar și de specialiști) nu este în favoarea copilului ci doar reușește să întârzie procesul de recuperare.
Nu știam că este o problemă, lipsa de informare/ screening la nivelul comunicării/dezvoltării conduce în eroare părintele. El nu este informat cu privire la stadiile de dezvoltare ale copilului și tinde să considere că unele lucruri apar mai târziu (cum ar fi: începe să vorbească de la 2 ani).
A-i învinovăți pe părinți, fie și indirect, creează un sentiment de frustrare asupra familiei cu potențialul de a escalada situația în unele cazuri. Aceasta nu este o soluție viabilă iar logopedul nu trebuie să apeleze la această metoda.
Ceea ce poate face logopedul este să aibă o atitudine profesionalistă, să înțeleagă care este rolul lui în viața copilului și a familiei și să aplice cele mai corecte strategii din punct de vedere al corectării/ stimulării limbajului. Să alcătuiască un plan de intervenție individualizat (potrivit familiei și copilului din fața lui), să utilizeze cât mai multe resurse informaționale și să aibă o viziune a parcursului copilului în terapie.
Perspectiva logopedului
Când recomand o evaluare logopedică?
Terapia logopedică se referă la intervenția asupra comunicării (limbaj și vorbire) ce se poate face începând cu vârsta la care copilul ar trebui să înceapă să vorbească (în jurul vârstei de 1 an) de aceea consider că nu trebuie să ne limităm doar la corectare de sunete ci să optăm pentru o intervenție timpurie atunci când vedem că un copil prezintă întârzieri.
O evaluare logopedică sau un screening recomand să se facă după vârsta de 1 an-1 an și 6 luni (această vârsta poate fi mai mica în cazul în care copilul este diagnosticat cu o tulburare de neurodezvoltare).
Ce putem observa în jurul vârstei de 1 an- 1 an și 6 luni:
Aspecte sociale:
- copilul este prezent în mediu
- relaționează cu ceilalți
- zâmbește părinților
- se teme de adulții străini
- explorează mediul în care se află
- împărtășește cu părintele obiectele/jucăriile pe care le găsește (i le arată)
- Dorește să fie luat în brațe sau să fie pupat (arată prin gesturi- ridică mâinile, întoarce obrazul)
- Are contact vizual cu părintele de aproape sau de la depărtare
Aspecte legate de comunicare:
- emite sunete/ silabe atunci când are obiect în mână sau când dorește ceva
- arată cu mâna/ degetul spre ceea ce-I place/ observă/ îl interesează
- cântă (îngână un cântec/ poezie)
- spune cuvinte cu sens (mama, tata, papa, nani)
- plânge sau se plânge atunci când vrea ceva
- imită sunete/silabe/cuvinte
- se uită la persoana familiara denumită sau animalul de companie
- se întoarce când este strigat de aproape/ de la depărtare
Un logoped specializat poate observa mult mai multe aspect care sunt prezente sau lipsesc în dezvoltarea copilului, de aceea este foarte importantă alegerea logopedului potrivit. De multe ori logopezii sunt fie psihologi, psihopedagogi și au mai multe studii și cursuri nu numai în intervenția logopedică ci și în ceea ce privește dezvoltarea copilului atât comportamentală cât și psiho-socială/emoțională.
Recomand părinților să se informeze înainte de a lua decizia de colaborare cu un logoped tocmai pentru a face alegerea potrivită pentru nevoile copilului.
De asemenea, o vorbire armonioasă este o încântare la urechile părinților, un copil care vorbește clar este un copil care aude foarte bine, își folosește cu succes părțile gurii pentru a articula corect sunetele. Din exterior poate fi o procedură simplă, un proces natural ce se evoluează odată cu dezvoltarea copilului, însă uneori, pe acest traseu apar diferite obstacole:
- Leziuni la nivelul gurii ce pot îngreuna articularea anumitor sunete
- Orice condiție medicală, chiar boală/ răceală severă poate încetini dezvoltarea articulării sunetelor prin diminuarea numărului de cuvinte pronunțate într-o zi
- Evenimente traumatice emoționale pot cauza o scădere a ritmului de dezvoltare a vorbirii și implicit articularea sunetelor
Pentru ca sunetele să se audă clar, să fie articulate corect trebuie să ne asigurăm că acel copil vorbește cât mai mult. Fie că vorbim despre copii de 1 an cât și de copii de 7 ani. Modalitatea prin care copiii își exersează cel mai bine articularea sunetelor este vorbirea.
Metode pentru a-i învăța pe copii să pronunțe corect sunetele:
- Părintele este un model de limbaj- copilul imită vorbirea celor din jur, preia tonalitatea și vocea, chiar și greșelile gramaticale sau sunetele nearticulate (de exemplul R) sau distorsionate de către adult. Așadar, primul exemplu de vorbire și articulare a sunetelor este chiar părintele/ adultul din preajma copilului (persoană care petrece câteva ore pe zi cu copilul).
- Poveștile/ cărțile cu imagini- vorbiți rar, clar, nu vă grăbiți când îi citiți sau explicați ce vede. Copilul are nevoie de timp să proceseze și să integreze limbajul/ sunetele. Treceți într-un ritm mai lent de la o imagine la alta și asociați explicațiile arătându-i imaginea pe carte.
- Copilul se uită la fața/gura adultului: acordați atenție acestui detaliu, ca în multe situații, mai ales când copilul este mic (sub vârsta de 2 ani) să privească fața/ gura atunci când îi vorbiți astfel încât să poată observa mimica și mișcările pentru pronunție.
- Unele cuvinte i le demonstrăm, exagerăm pronunția lor, prelungim sunetul ce necesită corectare: daca folosiți cuvinte mai complicate puteți exagera pronunția cuvântului astfel copilul să poată observa cum se articulează sunetele.
- Apelăm la onomatopee, interjecții din cântece/ poezii/ povești – o modalitate distractivă în a le demonstra copiilor mici cum se articulează sunetele și o ocazie ca cei mici să vă imite.
Evaluarea și screening-ul în stabilirea diagnosticului
Evaluarea este procesul prin care se examinează, se studiază, se verifică amănunțit diferite informații (cumulate din mai multe surse) pentru a pune un diagnostic.
În cadrul evaluării este esențial administrarea unor instrumente validate științific și de asemenea coroborarea lor cu alte surse de informare precum fișe medicale, interviul cu părinții, informații de la alți profesioniști, observarea clinică, examinarea mecanismelor vorbirii etc.
Câteva dintre obiectivele în cadrul evaluării:
- Să verificăm dacă există un deficit de limbaj/ vorbire.
- Să detaliem punctele forte și provocările tulburării de limbaj.
- Să evaluăm corect severitatea problemei.
- Să stabilim cauzele și factorii care au dus la apariția tulburării.
- Să recomandăm un plan de intervenție.
- Să emitem ipoteze realiste cu privire la parcursul și evoluția copilului.
Screening-ul se realizează cu ajutorul unui test sau a unei scale (de tip check-list) și furnizează informații cu privire la riscul copilului de a avea o anumită tulburare de limbaj. Instrumentele de screening ne ajută să detectăm timpuriu dificultățile la copii însă nu înlocuiește o evaluare realizată cu un instrument validat științific.
Testele standard sunt folosite în evaluarea articulației sunetelor, abilităților gramaticale, în înțelegerea și producerea limbajului și în pragmatica lingivistică.
În final, colecția de date acumulată prin diferite mijloace de evaluare standardizate și ne-standardizate ne ajută să ne formăm o imagine despre nevoile copilului și stabilim împreună cu familia obiectivele intervenției.