Copii reprezinta centrul universului nostru si imi place sa cred ca ei sunt cei care ne includ pe noi in lumea lor, ci nu invers. In momentul in care in viata noastra apare un copil, cumva incepem sa retraim viata prin el, sa vedem lumea cu alti ochi, suntem mult mai responsabili de noi, caci noi suntem sprijinul copilului, cu ajutorul nostru incepe sa intre in contact cu lumea; cumva se creeaza o relatie de interdependenta.
Orice copil, cand este mic, tinde sa se asocieze cu un personaj fantastic puternic. Ati observat acest detaliu? Prea cunoscutele sintagme de tipul: “Mami…mamiiii, eu sunt Superman / Batman” etc sunt datorate dorintei de putere a copilului, in special al baietilor; sa arate mamei sau tatalui ca el este mare, el poate, este curajos si mai mult de atat, ca el este de neinvins.
Privind acest punct de vedere dintr-un alt unghi, putem observa cu usurinta faptul ca, de obicei, copii au o atitudine pozitiva – tocmai pentru ca au incredere in “puterea lor magica”- in privinta bolii sau de cele mai multe ori nici nu o sesizeaza.
Copiii sunt categorizati pe etape de varsta astfel:
- de la 0-3 ani – copilaria mica,
- de la 3-6 ani – copilarie mijlocie,
- de la 6-12 ani -copilarie mare.
Astfel, in aceste etape de varsta, tot ceea ce ajunge la ei este prin intermediul jocului, prin actiuni ludice iar copilaria pentru ei insemnand doar o continua joaca.
Spre exemplu, terapiile potrivite si eficiente copilului sunt cele care se realizeaza prin joaca, activitati placute sau interesante (precum cantatul la un instrument) pentru a ii capta atentia si a il tine focusat cat mai mult timp. Creierul copiilor, care este asemanator unui burete, va inmagazina orice informatie perceputa; este perioada actiunilor de tip incercare-eroare, astfel incat copii vor retine acele comportamente ce au avut succes si au fost recompensate si intarite si le vor ingnora pe cele care au dus la esec si au atras dupa sine pedeapsa.
Am avut ocazia sa intalnesc familii cu copii bolnavi, unde copiii erau sursa de putere a parintilor, fericirea lor, zambetele sau chicotelile marunte si continue ii faceau pe parinti sa spere la ceva maret, sa viseze cu ochii deschisi alaturi de micutii lor.