Epilepsia este un ansamblu de tulburari neurologice caracterizate de modificari recurente si paroxistice determinate de anomalii ale activitatii cerebrale. Diferitele tipuri de epilepsie ating 0.5-2% din populatie si pot aparea la orice varsta. Episoadele neurologice sunt denumite crize; crizele sunt transformate in convulsie atunci cand sunt insotite de tulburari motorii sau caracter senzorial, cognitiv ori afectiv. Alaturi de formele secundare dobandite ca urmare a leziunilor structural-cerebrale sau a numeroaselor afectiuni sistemice, exista forme idiopatice in care nu se evidentiaza inca leziuni neurologice.
Aceste crize de epilepsie sunt impartite pe baza clasificarii internationale, care pune accent pe forma clinica si traseul electroencefalografic (EEG), dupa cum urmeaza:
- Crize partiale / focale:
- Crize partiale simple (semne motorii, senzoriale, vegetative, psihice)
- Crize partiale complexe (crizele psihomotorii/ de lob temporal)
- Crize partiale secundar generalizate
- Crizele generalizate primare:
- Tonico-clonice
- Tonice
- Absente
- Absente tipice
- Mioclonice
- Atonice
- Spasmele infantile
- Starea de rau:
- Forma tonico-clonica
- Sub forma de absente
- Epilepsia partiala continua
- Forme recurente:
- Sporadice
- Ciclice
- Reflexe (fotomioclinice, somatosenzoriale, muzicogene, epilepsia legata de lectura)
În ciuda diversitatii clinice este foarte importanta clasificarea lor pentru o mai buna si usoara recunoastere, pentru evaluarea prognostica si tratament.
Tratamentul bolnavilor epileptici cauta sa suprime cauza acestor crize si expresia lor clinica, existand preocuparea asupra consecintelor in plan psihologic sau social ce pot rezulta din tulburarile neurologice ce sunt la originea crizelor sau a unui handicap cronic.
Exista o serie de medicamente a caror valoare este bine demonstrata in cazul crizelor de epilepsie, anume: fenitoina, carbamazepina, fenobarbitalul, primidona, acidul valproic.
Multi epileptici trebuie tratati toata viata, insa la un numar notabil de pacienti s-a constat ca in urma unui tratement adecvat antiepileptic il pot stopa fara sa reapara crize.
În ceea ce priveste reeducatia si reinsertia sociala, majoritatea bolnavilor ajung sa isi controleze crizele, sa isi continue studiile, sa lucreze si sa duca o viata relativ normala. Copii epileptici au adesea dificultati scolare, dar trebuie facute toate eforturile pentru a fi integrati in mediul lor eduativ, acordandu-li-se un ajutor suplimentar sub forma unor cursuri sau sedinte de psihoterapie.
Bibliografie:
“Neurologie” Prof. univ. dr. Constantin Popa Editura National, 1997, paginile 646-676