Blog

• Cat de importanta este terapia logopedica si interventia timpurie in viata copilului?
• Cand este momentul sa apelam la un specialist in logopedie?
• Care sunt miturile legate de terapia logopedica?

Sunt intrebari la care, multi dintre parinti nu au gasit raspunsuri concrete. Insa, in cele ce urmeaza, sunt creionate progresiv, in sprijinul acestora urmatoarele:

În primul rand, o tulburare de vorbire la copii se manifesta printr-o problema cu producerea anumitor sunete, in timp ce o tulburare de limbaj duce la dificultatea de a intelege sau de a comunica idei.

Indiferent care ar fi cauza, specialistii in depistarea tulburarilor de  limbaj,  realizeaza evaluarea dezvoltarii acestuia. De asemenea, pun accentul pe stimularea limbajului,  pentru a-l ajuta sa depaseasca dificultatile de exprimare. In plus, logopedul va sprijini cresterea increderii lui in capacitatea de a comunica la fel ca si ceilalti copii de varsta lui, il va face sa se integreze mult mai bine in grupurile de copii si sa relationeze cu mai multa usurinta cu toti cei din jurul lui.

Logopedul va poate ajuta atunci cand copilul se confrunta cu:

• dificultati de vorbire
• dificultatea de a pronunta anumite sunete
• dificultati de auz
• balbaiala
• dislexie/disgrafie/discalculie
• intarzieri in dezvoltarea cognitiva, intelectului, gandirii
• autism
• mutism selectiv
• malformatii congenitale ale valului palatin
• probleme respiratorii
• leziuni cerebrale traumatice

Ideal este ca evaluarea si terapia sa inceapa cat mai curand posibil dupa ce ati observat ca cel mic are o problema. Este demonstrat faptul ca, un copil care incepe tratamentul inainte de 5 ani, are sanse clare de a avea rezultate mult mai bune decat cei care incep dupa aceasta varsta.

Depasirea unei tulburari de vorbire sau de limbaj este un proces care poate lua timp si efort, de aceea este foarte important ca toti membrii familiei sa aiba rabdare si sa fie intelegatori cu copilul.

Educatia timpurie se realizeza ca educatie informala(in familie, in vecinatate si in relatii comunitare, prin mass-media), ca educatie formala(in crese, gradinite si alte institutii de ocrotire si educatie) si sub forma educatiei nonformale(in cluburi sportive, biblioteci, muzee).

Asadar educatia timpurie este un aspect esential in convetuirea intr-o societate umana. Educatia parentala este prima instanta care actioneaza in acest scop,insa la ora actuala din Romania este o componenta neglijata a educatiei timpurii. Dupa 1989, statul roman nu si-a asumat nici un rol in pregatirea femeilor insarcinate sau a tinerilor parinti. Institutiile care si-au adus contributii in domeniul competentelor parentale au fost in special organizatiile neguvernamentale.

In comunitatile urbane sarace si in comunitatile rurale un mare numar de parinti nu au cunostintele de baza si abilitatile adecvate pentru ingrijirea si dezvoltarea copilului in timpul copilariei mici. Valorile traditionale promovate de familii cer din partea copilului obedienta in fata membrilor adulti ai familiei. Fenomenul violentei domestice afecteaza si el dezvoltarea multor copii, pe langa lipsa de supraveghere sau practicile aproape inexistente de stimulare a copilului sau lipsa de informatii privind sanatatea si nutritia.

Schimbari ale potentialului educativ al familiei s-au produs continuu, in functie de schimbarile economice, culturale, politice si sociale.

Pentru a-si exercita cu succes rolul in viata copiilor familiile trebuie incurajate si sprijinite prin actiuni sociale specifice, care favorizeaza derularea optima a relatiilor educationale. Aceasta interventie socio-educationala este constituita dintr-un complex de masuri care sprijina familia, intervenind benefic in mecanismele care regleaza relatiile intrafamiliale, in favoarea educatiei familiei si a educarii copiilor.

In ultimul timp au fost dezvoltate in cadrul si cu sprijinul gradinitelor si scolilor diferite programe menite sa-i sprijine si sa-i informeze pe parinti in legatura cu educatia copiilor. Parintii trebuie sa cunoasca, sa devina constienti de influenta pe care o exercita influenta lor in viata copilului, sa fie convinsi ca educatia ce trebuie data copilului pentru societatea actuala este diferita de cele precedente, ca societatea va fi diferita de cea actuala, iar copilul trebuie pregatit corespunzator.

Asadar parintii ai caror copii manifesta o tulburare de vorbire trebuie sa ia masuri cat mai devreme cu putinta, deoarece este binecunoscut: cu cat se intervine mai repede cu atat rezultatele vor fi mai sigure si mai usor de atins , de asemenea este recunoscut impactul si stabilitatea in timp a rezultatelor.

Un parinte care sesizeaza la copilul sau o tulburare de vorbire mai usoara sau mai grava poate reactiona diferit, insa dupa cum am mentionat deja a preveni este mai usor decat sa corectezi, de aceea mentionam aspectele  elementare in prevenirea tulburarilor de limbaj:

O atentie deosebita trebuie acordata in primul rand: prevenirii infectiilor cavitatii bucale si nazale , igiena urechilor, masurilor elementare de suflare a nasului, inlaturarea vegetatiilor adenoide(polipii), masurilor de protejare a auzului de zgomotul puternic, asigurarii in incaperile de locuit a unui microclimat favorabil din punct de vedere al temperaturii si umiditatii aerului, inlaturarea obiceiurilor negative de sugere a biberoanelor sau a obiectelor tari, a degetelor, buzelor.  Daca adultii vor acorda atentie masurilor igienico-sanitare, vor asigura o baza sanatoasa pentru invatarea si dezvoltarea vorbirii si ar reduce in mod considerabil posibilitatea de aparitie a tulburarilor de vorbire.

Pana la cinci ani copilul prezinta o dislalie naturala, parintii fiind sfatuiti sa vorbeasca clar cu copilul, deoarece acesta urmareste miscarea buzelor si incearca sa o imite. De asemenea, un alt aspect important, parintii trebuie sa solicite copilului sa vorbeasca rar, in propozitii scurte, utilizand cuvinte usor de pronuntat. Dupa varsta de cinci ani copilul care nu pronunta corect este luat in evidenta de logoped.

Practica a dovedit ca in marea majoritate a cazurilor, atunci cand nu exista cauze medicale deosebite, tulburarile de vorbire la copii pot fi corectate prin exercitii corespunzatoare sub supravegherea sau la indicatiile unui logoped. Exista insa, din pacate un numar de copii ai caror parinti trateaza cu usurinta asemenea defecte de vorbire considerandu-le in mod gresit ca fiind „trecatoare” sau mai mult decat atat, intretinandu-le spre propriul lor amuzament. Asemenea atitudini au ca efect stabilizarea defectelor, transformarea lor in deprinderi gresite de pronuntie ce pot persista pe tot parcursul vietii.

In concluzie, parintii copiilor cu tulburari de limbaj nu ar trebui sa ignore tulburarea copilului sau sa amane corectarea acesteia, el poate cu ajutorul educatorului si al unui logoped sa evite fixarea si complexele din viitor atat ale sale cat si ale copilului.

De o importanta capitala este in acest caz relatia parinte – educator – logoped. Parintii au nevoie sa stie de ce si cand trebuie sa apeleze la logoped. Oricare ar fi imprejurarile, dezvoltarea greoaie a vorbirii unui copil este deseori primul semn ca ar avea nevoi speciale, ca s-ar impune deci un consult medical avizat. De cele mai multe ori tulburarea de vorbire a copilului este depistata la gradinita, de educatoare, care ulterior pot face trimitere catre un logoped. Aici copilul primeste un diagnostic si este incadrat intr-un anumit tip de terapie care il va ajuta sa-si corecteze tulburarea de limbaj, urmând, desigur, anumite etape.

Interventia logopedica cuprinde urmatoarele etape:

1. Depistarea problemei – se identifica ceea ce trebuie corectat, acea parte unde copilul intalneste dificultati de pronuntie.

2. Evaluarea complexa – aceasta evaluare complexa poate fi de ordin general (sesizand locul comunicarii in personalitatea copilului) sau specifica (se identifica in detaliu fiecare problema de comunicare).

Unul dintre cele mai importante momente ale evaluarii este cel al stabilirii cauzelor care determina dificultatile de limbaj. A evalua limbajul unui copil inseamna a masura dificultatile acestuia in ariile specifice ale acestui proces psihic pentru a putea interveni eficient. Este foarte important de asemenea sa se utilizeze metode de identificare a problemelor de vorbire, adecvate.

3. Interventia propriu-zisa – cu evaluari periodice: dupa incheierea etapei anterioare logopedul va sti care este problema copilului, el va elabora un plan de interventie personalizat care schiteaza conduita terapeutica, individualizata in functie de dificultatile si competentele copilului. Acest plan trebuie sa tina cont de varsta copilului si particularitatile lui psihoindividuale.

Interventia logopedica trebuie sprijinita neaparat de parinti si de obicei se realizeaza intr-un spatiu in care copilul trebuie insotit de familie, iar la  finalul fiecarei unitati de interventie este necesara evaluarea progreselor. Acestea se analizeaza impreuna cu parintii si se consolideaza prin tema pentru acasa. Este important ca parintii sa continue acasa exercitiile logopedice necesare, exercitii recomandate de catre logoped. Daca parintii se vor implica si nu vor lasa totul in mana logopedului, rezultatele vor fi semnificativ mai bune, iar ca timp se vor arata mai curand. De asemenea, sprijinul copilului trebuie sa vina si din partea educatoarei, care ar trebui sa sprijine consolidarea progreselor.

Este necesar ca parintele si logopedul sa discute de fiecare data cand copilul are o sedinta logopedica. Discutia trebuie sa fie fireasca, pozitiva si este bine ca ea sa nu se petreaca totdeauna de fata cu copilul. Un lucru deosebit de important este sa nu descurajam copilul, sa-l informam asupra progreselor facute si sa-l recompensam pentru efortul sau. Pentru fiecare interventie logopedica, este bine ca logopedul si parintele sa se sfatuiasca si sa gaseasca calea cea mai adecvata pentru fiecare copil. Acest lucru este necesar pentru ca metoda prin care se va lucra cu copilul sa fie personalizata si sa-i placa, sa-l motiveze pe copil si sa-l incurajeze. Sa-l faca sa ii placa ceea ce face si sa depaseasca mai usor partea in care intalneste piedici.

4. Evaluarea finala – la finalul interventiei logopedice este necesara o evaluare finala.    Prin aceasta evaluare se identifica progresele realizate, stagnari, ameliorari sau regrese, in functie de aceste rezultate se programeaza alte metode sau se incheie interventia logopedica, cazul in care tulburarea copilului dispare.

Ca rezultat al procesului de formare a activitatii verbal-artistice, inceput in copilaria timpurie, apare treptat si „competenta comunicarii”, rezultat al unei munci tematice insistente si complicate a cadrelor didactice in parteneriat cu parintii si copii.

O lista cu mituri, argument si contra-argumente, care doresc a fi clarificate inca de la inceput cu parintii care cer ajutorul:

In decursul experientei mele am stat de vorba cu multi parinti la inceput de drum in confruntarea cu autismul, ADHD-ul, ori dislalia polimorfă în cazul copiilor tipici, etc. Iar impactul primului telefon este atat de mare pentru fiecare parinte cu care vorbesc!

Copilul meu nu este asa grav cum sunt “autistii”.

Fiecare parinte ma asigura la inceputul convorbirii de faptul ca ‘baietelul / fetita lui nu este atat de grav afectat cum stim ca sunt autistii’ iar aici se face prima clarificare: Un copil este in primul rand un copil, fie ca are autism sau nu, poate fi blondut sau brunet, vesel sau incruntat, pus pe sotii sau linistit, in brate la mamica lui sau langa ea pe scaun.

Imaginea copilului cu autism care sta intr-un colt suparat si flutura un fir este un mit. Copiii cu autism sunt frumosi si stiu sa zambeasca!

Autismul face parte din seria tulburarilor pervazive de dezvoltare si este o tulburare de spectru, oricare persoana cu acest diagnostic putandu-se situa oriunde in spectru (grav sau usor).

Copilul meu nu vorbeste dar intelege tot.

Acest ‘tot’ devine din ce in ce mai complex pe masura ce copilul creste. Un copil cu o dezvoltare tipica, intre 2 ani si 2 ani jumatate rezolva o  multime de sarcini, demonstrand ca intelege cerintele date:

• Cunoaste si arata la cerere partile schemei corporale – inclusiv genunchi, umar, cot, limba
• Recunoaste obiectele la fel si pe cele diferite
• Identifica conceptele mare-mic si da la cerere obiecte mari si mici
• Recunoaste si denumeste obiectele uzuale, jucariile, persoanele familiare
• Recunoaste si denumeste obiectele din imagini
• Intelege si rezolva sarcini in care arata intelegerea pronumelui personal si posesiv: eu, tu, al meu, al tau.
• Atunci cand sunt date ca exemplu, sorteaza obiecte/imagini in categorii simple (ex: caini, pisici, case, scaune).
• Imita la cerere miscarile adultilor
• Isi tine castronul si mananca. Mananca cu lingura si bea cu cana,
• Isi scoate hainele simple la cerere,
• Se spala si se sterge pe manute (nu total), si face pipi la olita.
• Raspunde la nume, face alegeri cand i se cere,
• Isi stie varsta si arata pe degete cati ani are, etc

Iar in ceea ce priveste vorbirea si comunicarea, copilul la 2 ani jumatate foloseste un numar de aproximativ 50 de cuvinte – in fiecare zi si achizitioneaza in fiecare zi noi cuvinte. Vorbeste in propozitii scurte, pune intrebari si povesteste sumar intamplarile vazute in trecutul apropiat.

Stie exact ce vrem de la el, dar ne raspunde doar atunci cand vrea.

Dificultatea majora a unui copil cu autism se refera la socializare – adica la relatia cu cei din jur. Copilul poate demonstra spontan anumite comportamente, dar nu o face la cererea unei alte persoane. A face ceea ce ti se cere implica mai multe abilitati: sa asculti si sa intelegi ceea ce ti s-a cerut si sa demonstrezi acest lucru facand ceea ce ti se cere. A face spontan un anumit comportament, nu implica nicio componenta sociala, copilului nu-i cere nimeni nimic, iar el face fara a fi in relatie cu cineva, si fara a demonstra ca intelege ce-i cere cineva. Problema nu se pune daca el stie sau nu sa faca acel lucru, ci daca il poate demonstra la cerere sau nu.

Este foarte destept, stie toate marcile de masini, de electrocasnice si hypermarketuri.

Acest lucru este foarte specific copiilor cu autism care sunt atrasi de marci de tot felul, iar unica intrebare la care raspunde este “Ce masina este aceasta?”. Copilul nu initiaza si nu raspunde la niciun fel de comunicare decat la cele legate de subiectul preferat (posturi TV, masini, hypermarketuri etc). El demonstreaza astfel o memorie excelenta dar si o capacitate buna de invatare insa doar  pentru obiecte neobisnuite, nu persoane sau obiectele din mediul inconjurator.

Stie de la 1 an cum sa-si deschida tableta si cum sa o foloseasca.

Toti copiii folosesc tableta excelent de la orice varsta li se permite acest lucru. Devin fascinati si dependenti de orice aparatura lasata la indemana pe care o cer in mod excesiv, si fara de care viata nu isi mai poate continua cursul firesc (masa este doar la TV sau cu tableta, plimbarea cu masina, timpul liber, uneori chiar baita etc). Nu se mai pot concentra pe nimic din mediul inconjutor normal (care nu este atat de rapid, multicolor si stralucitor ca cel din tableta), protesteaza vehement in lipsa device-urilor si devin agitati pana cand o primesc din nou.

Nu are probleme de socializare, ii plac copiii si alearga spre ei si pe noi ne iubeste foarte mult.

Copiii cu autism isi iubesc parintii si demonstreaza toata gama de emotii pe care orice copil le poate manifesta. Multor copii cu autism le plac copiii, insa problema de socializare se vede in relatia cu acestia. Ei nu stiu nici sa initieze jocuri sau comunicare, nici nu stiu sa raspunda la comunicarea si jocul celorlati copii. Nu pot urma reguli simple, nu isi asteapta randul, nu fac schimb de jucarii, de cele mai multe ori doar se bucura la vederea lor, apoi doar alearga impreuna cu acestia iar interactiunea se observa cel mai adesea sub forma unor atingeri neadecvate, uneori pe fata sau in cap.

Ce rost are sa mergem la psihiatru, ii pune doar o eticheta (diagnosticul) care il va urmari toata viata.

Vizita la psihiatru este esentiala in stabilirea diagnosticului. Nu orice copil care nu vorbeste are autism iar cauza intarzierii in dezvoltarea limbajului si afectarea socializarii trebuie atent investigata. Psihiatrul exclude de multe ori alte afectiuni, sindroame sau tulburari, ori poate depista probleme pe care cu siguranta psihologul ori parintele nu le poate identifica. Si tot psihiatrul il poate sustine pe copil cu tratament medicamentos acolo unde exista afectiuni asociate (ADHD, epilepsie, tulburari senzoriale, agresivitate, tulburari de somn, tulburari de atentie etc).

Comportamentul copilului va atrage atentia asupra acestuia si nu diagnosticul!

De la varsta de 2 ani a inceput sa citeasca. Este foarte destept.

In autism dificultatile definitorii nu se refera la abilitatile cognitive, ci la comunicare si limbaj, socializare si adecvarea comportamentului. Copilul va invata fara dificultate notiunile de care este atras, dar nu va putea fi invatat notiunile uzuale de catre parinti si apropiati.

Copiii cu autism- fara alte tulburari asociate, invata fara probleme concepte abstracte, sunt atrasi de litere si cifre, dar fara terapie ei nu le pot demonstra la cerere datorita dificultatilor de socializare cu care se confrunta.

In terapie desigur se lucreaza pe recuperarea intarzierilor in achizitii cognitive, dar principalele obiective se refera la obtinerea si mentinerea cooperarii si scaderea comportamentelor neadecvate, la imbunatatirea relatiilor sociale si la stimularea si dezvoltarea limbajului.

Nu are comportamente neadecvate, doar flutura din maini, si numai cand este bucuros.

Fluturatul mainilor este un comportament autostimulator serios care atrage atentia asupra copilului, si care poate fi trecut cu vederea de catre parinti cand copilul este mic, dar care arata puternic neadecvat dupa varsta de 3 ani.

Comportamentele neadecvate isi gasesc scuze si explicatii diverse cand copilul este mic, dar asupra carora trebuie intervenit cu multa atentie de catre terapeuti si familie deopotriva, pentru a nu se agrava cand copilul creste.

Am mai vorbit undeva si mi s-a recomandat sa-l duc la gradinita pentru ca acolo isi va da drumul.

Tulburarea de spectru autist este cea mai grava tulburare de dezvoltare, iar copilul nu “isi va da drumul” cand va fi dus in colectivitate. Autismul se recupereaza cu terapie si fiecare pas se invata. Copilul va invata cu terapie principalele comportamente si abilitati de care are nevoie, in special pentru ca nu imita nici spontan si nici la cerere si pentru ca are probleme serioase de socializare.

Copilul va invata sa vorbeasca si sa comunice dupa multe ore de terapie individuala si de grup (de la lalalizari la a spune A, apoi la a raspunde la intrebari si la a mentine o conversatie). Copilul va invata in terapie sa inteleaga limbajul si semnificatia cuvintelor, sa raspunda la nume, sa arate obiecte, persoane, sa recunoasca actiuni si emotii, sa imite actiuni si cuvinte, sa faca analogii, sa povesteasca, sa completeze o fisa, sa manace, sa foloseasca toaleta, sa cante sa danseze etc.

Copilul va invata sa isi astepte randul, sa salute, sa ceara ce are nevoie, sa accepte regulile unui joc, sa astepte pana cand termina toti copiii o activitate. A fi in colectivitate este benefic atunci cand copilul are minime abilitati academice si de imitare. In absenta acestora, copilul nu se va integra in grup si nu va putea participa la activitati, fiindu-i greu sa respecte reguli pe de o parte si pe de alta parte pentru ca nu este interesat de copii si activitati impreuna cu acestia.

Intr-un grup de 20 de copii, el se poate purta ca si cum ar fi singur, fara ca macar sa-i observe pe cei care se joaca langa ei. Se poate sa fie atras de o jucarie sau un obiect si sa petreaca timp indelungat in acest fel, fara a veni in activitati spontan sau daca este chemat.

Inceputul terapiei este dificil, confruntarea cu diagnosticul este lunga, insa batalia poate fi castigata si este castigata de copii minunati alaturi de parintii lor extraordinari.

Timpul este cea mai importanta resursa, iar deciziile luate rapid ajuta cel mai mult. Exista solutii, specialisti si locuri in care copiii pot lucra eficient pentru a depasi dificultatile cu care se confrunta, iar cand copilul are nevoie de ajutor, datoria parintelui este sa-i fie alaturi. Si poate oricand, atat timp cat isi doreste cu adevarat!