Este evident faptul că implicarea părinților joacă un rol esențial în ceea ce priveşte succesul procesului terapeutic ȋn cazul copiilor cu TSA . Luȃnd acest aspect ȋn considerare, se ridicǎ urmǎtoarea ȋntrebare: Este oare implicarea părinților ȋn procesul terapeutic, o provocare? Ȋn contextul ȋn care majoritatea pǎrinţilor se confruntă cu o mulţime de provocări generate de a fi pǎrinte de copil special, cu siguranţǎ determinarea părinților de a se implica ȋn procesul terapeutic este o adevărată provocare pentru specialişti.
De ce implicare din partea părinților? Deoarece astfel ajutăm copiii să:
- generalizeze abilitățile ȋnvǎţate;
- obţină un ritm de ȋnvǎţare mult mai alert;
- menţină abilitǎţile dobȃndite;
- eficientizeze comunicarea dintre părinte şi specialist;
Aşa cum ȋn cadrul sesiunilor de terapie cu copiii, motivaţia joacǎ un rol esenţial, tot de motivaţie vorbim şi atunci cȃnd dorim sǎ obţinem implicare din partea pǎrinţilor. Ȋn primul rȃnd, pentru a motiva părinții să fie participanți activi ȋn ceea ce priveşte procesul terapeutic al copilului lor, astfel încât progresul sǎ nu ȋntȃrzie sǎ aparǎ, trebuie sǎ le asigurǎm training.
Beneficiile trainingului pentru părinţi:
- Rezultate semnificative şi mai rapide;
- Nivel scǎzut de stres şi nivel de satisfacţie ridicat;
- Creşterea încrederii părinților în ei înșiși;
Atunci cȃnd vorbim despre curricula trainingului pentru pǎrinţi, noţiunile ce nu ar trebui sǎ lipseascǎ sunt:
- Întărire pozitivă: ce este întărirea pozitivă și cum o putem utiliza în situațiile de zi cu zi;
- Funcţiile comportamentului: prezentarea funcţiilor comportamentului; identificarea a ceea ce menţine comportamentul; posibile modalitǎţi de intervenţie;
- Promptul: ce este promptul; tipuri de prompt; cum şi cȃnd se foloseşte promptul; modalitǎţi de retragerea a promptului;
- Captarea atenției copilului: cum să atragi în mod corespunzător atenția copilului înainte de a-i cere ceva;
- Motivaţia: deprivare; saţietate; cum folosesc interesele copilului în oportunitățile de învățare;
- Metode de predare: DTT / Ȋnvǎţare incidentalǎ;
- Generalizare & Menţinere: importanţa generalizǎrii; generalizarea stimulului; generalizarea rǎspunsului
Ȋn ceea ce priveşte modalitățile de implicare a pǎrinţilor ȋn procesul terapeutic regǎsim:
- Stabilirea așteptărilor ȋncǎ de la ȋnceput – De la bun ȋnceput trebuie precizat pǎrinţilor ce anume se aşteaptǎ de la ei, ce este important ca ei sǎ facǎ concret ȋn ceea ce priveşte procesul terapeutic. Este recomandat ca acest aspect sǎ fie inclus în contractul pe care ȋl ȋncheiem cu pǎrintele atunci cȃnd acesta decide sǎ ȋncepem colaborarea. De asemenea, pe lȃngǎ a-i transmite pǎrintelui ce are de fǎcut, este important sǎ ȋi oferim informaţii şi cu privire la rezultatele pe care le anticipǎm ȋn urma implicǎrii sale.
- Întărirea motivației pentru pǎrinţi – un mediu cald și primitor ȋi va determina pe părinții să se simtă confortabil lucrând cu noi. La fel cum întărirea este un instrument eficient pentru copiii cu care lucrǎm, aceasta poate produce schimbări semnificative și ȋn cazul părinților cu care colaborǎm.
- Colectarea de date – colectarea de date cu privire la implicarea părinților, ne oferǎ oportunitatea de a le arǎta acestora cum se descurcǎ și cum evolueazǎ ȋn ceea ce priveşte implicarea lor ȋn procesul terapeutic. Stabilirea obiectivelor este o metodă puternică de responsabilizare, ȋnsǎ este esenţial ca obiectivele setate sǎ fie bazate pe nivelul lor de înțelegere și pe gradul lor de implicare.
- Sărbătorirea oricărui progres– Sărbătorind micile reuşite demonstrǎm părinților cum implicarea lor face cu adevărat diferența și astfel, îi menține mai implicați în acest proces, proces care uneori este unul anevoios. Este foarte important sǎ realizǎm faptul cǎ nimic nu este prea mic pentru a fi laudat. Fiecare pas, oricȃt de mic, nu face altceva decȃt sa ne poziţioneze tot mai aproape de linia de final.
- Setarea obiectivelor clare săptămânal – Pe lȃngǎ obiectivele stabilite ȋn planul de intervenţie, este util ca pǎrinţilor sǎ le fie stabilite obiective clare sǎptǎmȃnal. Acest lucru va ȋnlǎtura orice confuzie ȋn ceea ce priveşte așteptǎrie pe care le avem de la părinte. Mai mult, a-i anunța pe părinți la ce să se aștepte săptămâna următoare le poate reduce considerabil nivelul de stres. Un astfel de nivel crescut de comunicare ne asigură că primim informațiile de care avem nevoie pentru a eficientiza ȋntreg procesul terapeutic.
- Implicarea familiei în stabilirea şi planificarea obiectivelor– Este important ca specialiştii și părinții să formeze o echipă pentru succesul copilului și nu ȋn ultimul rȃnd pentru bunăstarea generală a familiei. Planificȃnd și stabilind ȋmpreunǎ obiective realiste pot face ȋntreg procesul mai facil de gestionat și poate reduce considerabil stresul, astfel încât părinții să fie mulțumiți și să rămână pe termen lung participanţi activi ai ȋntregului proces.
Atunci cǎnd vorbim de implicarea pǎrinţilor ȋn procesul terapeutic, mai exact de modalitățile aplicate ȋn sensul acesta, avem ȋn vedere construirea unei relaţii eficiente de colaborare. Cum facem acest lucru?
- Adresȃnd întrebări prin care să identificǎm maniera ȋn care pǎrintele ȋnţelege sǎ-şi ajute copilul;
- Fiind un ascultător atent și empatic;
- Folosind un limbaj pe ȋnţelesul părintelui şi mai puţin unul de specialitate;
- Oferind explicaţii cu privire la cum se desfăşoară o sesiune de terapie;
- Folosind un limbaj care favorizează un spirit de cooperare (ex. ,,Noi am reuşit sǎ….’’, ,,Noi am stabilit sǎ…’’)
Alte modalităţi de implicare a părinţilor:
- Participarea constantǎ la şedinţele de coordonare;
- Intrarea ȋn posesia planului de intervenţie dupǎ fiecare sedinţǎ de coordonare;
- Accesul constant la filmări din sesiunile de terapie;
- Insistarea acasǎ pe obiectivele solicitate de cǎtre coordonator/ terapeut;
- Colectarea de date şi prezentarea acestora coordonatorului;
- Menţinerea abilitǎţilor masterate;
Pe de altǎ parte, este esenţial sǎ ȋncurajǎm părinții cu care colaborǎm să:
- adreseze întrebări – pǎrintele trebuie informat cǎ oricȃt de puierilǎ i s-ar pǎrea ȋntrebarea, nu trebuie sǎ ezite sǎ o adrseze. Acelaşi lucru este valabil şi ȋn situaţia ȋn care a mai adresat anterior aceeaşi ȋntrebare ȋnsǎ are ȋn continuare neclaritǎţi;
- aplice la domiciliu metodele specifice analizei aplicate a comportamentului;
- solicite şi şă citească cȃt mai multe despre analiza aplicată a comportamentului.
Numărul tot mai mare de copii diagnosticați cu TSA, ȋnaintarea demersurilor legale ȋn ceea ce priveşte recunoaşterea profesiei de analist comportamental, respectiv instructor comportamental şi nu ȋn ultimul rȃnd stabilirea standardelor ȋn aplicarea ABA ar trebui sǎ ȋi determine pe specialişti sǎ promoveze şi sǎ faciliteze implicarea pǎrinţilor ȋn procesul terapeutic, implicare fǎrǎ de care succesul aşteptat este greu de atins.
Oferiţi părinților încrederea de a valorifica ,,puterea’’ pe care o dețin, construind cu aceştia o relație deschisǎ, eficientǎ şi oferind training de calitate astfel ȋncȃt progresul copilului sǎ nu ȋntȃrzie sǎ aparǎ.
De obicei, mulți părinți aduc copilul în cabinetul psihologic atunci când se simt copleșiți de anumite simptome sau comportamente ale copilului. Sunt părinți care vor să controleze terapeutul și să se folosească de acesta pentru a-și atinge anumite obiective și sunt părinți care consideră că toată responsabilitatea aparține terapeutului privind îmbunătățirea comportamentului copilului său.
În realitate, pentru ca un proces de intervenție terapeutică să aibă rezultatele dorite și efecte permanente, implicarea părinților în procesul terapeutic și colaborarea cu psihologul/ psihoterapeutul/logopedul este absolut necesară. Într-un sistem familial copilul este simptomul ansamblului. Ceea ce el manifestă reprezintă structura de funcționare a familiei și implicit parte din disfuncționalitățile sale.
În psihoterapia copiilor spre exemplu, psihologul este cel care deschide căile de comunicare, inițiază strategii noi, evidențiază rolurile și relațiile și provoacă membrii familiei la reechilibrare. Ceea ce deschide, clarifică și restructurează psihologul în procesul terapeutic este necesar ca părinții să cunoască, să înțeleagă și să aplice în sistemul familial.
Copilul aparține familiei, iar ceea ce se lucrează în procesul terapeutic este important să se aplice în viața de zi cu zi în mod constant, iar această responsabilitate aparține părinților. Cel mai eficient în terapia copilului este ca părinții să aibă un rol activ, să fie părtași, să preia recomandările terapeutului și să colaboreze cu acesta. Orice beneficiu câștigat din procesul terapeutic se poate pierde dacă nu este păstrat și valorizat în familie.
Familia este un ansamblu, o structură dinamică în care membrii săi se influențează unii pe ceilalți. „Familia înseamnă: tată și mamă, te iubesc!”Pentru a crește un copil fericit avem nevoie de o familie care să susțină, să conțină și să respecte nevoia de dezvoltare armonioasă și sănătoasă a membrilor săi.