“Ce este psihoterapia? Cum să alegi forma de psihoterapie potrivită ție? Care sunt motivele pentru care multe dintre persoane refuză psihoterapia? Cum să alegi psihoterapeutul potrivit ție?”, sunt doar câteva dintre întrebările cel mai frecvent lansate de către persoanele interesate de acest concept. Din acest motiv, am ales să scriu acest articol.
În primul rând, psihoterapia este o formă de abordare a problemelor psihologice. Astfel, pentru a înțelege semnificația psihoterapiei, ca formă de abordare a problemelor psihologice, este important să știm că urmează întotdeauna niște idei, concepte, teorii, care au stat la baza dezvoltării direcției respective. Asta nu înseamnă că o formă de psihoterapie este suma schemelor și exercițiilor, procedeelor sau procedurilor. Ci dimpotrivă, în interiorul abordării respective psihoterapeutul are libertatea de a aplica teoria și conceptele, limitat doar de cunoștințele pe care le are sau de propria creativitate.
Cu alte cuvinte, deși teoretic putem vorbi de “o” psihoterapie, în practică avem psihoterapia “cuiva”, un proces unic și individual, strâns legat atât de felul în care psihoterapeutul și-a aplicat cunoștințele dar și de problematica pacientului (clientului).
În momentul acesta, în lume, sunt cunoscute zeci de forme de psihoterapie, iar numărul este în creștere, cu cât încercările de rezolvare a problemelor psihice sunt mai diverse și mai complexe.
Teoretic, la începutul unui proces psihoterapeutic, ar trebui să existe câteva ședinte de evaluare, atât a problemelor pacientului/clientului, cât și a rezonanței reciproce, între persoane. Această evaluare urmărește, printre altele, dacă pacientul are caracteristicile necesare abordării conform specializării terapeutului.
De exemplu, unele persoane sunt mai “aplecate” către analiză, către autocunoaștere, către “a afla”; au o curiozitate nativă către psihicul uman și cunoașterea lui; nu-și propun în mod esențial (ci poate doar secundar) să rezolve o problemă, ci doresc mai mult să exploreze propria minte. Lor li se potrivește mai bine o abordare psihanalitică, de tipul psihanalizei sau a psihoterapei psihanalitice, a celei analitice sau jungiene, etc. Ele sunt persoanele care caută mai mult “de ce” (din ce cauză) se întâmplă.
Abordările psihodinamice, de tipul celor menționate mai sus, urmăresc felul în care istoria de viață a individului și-a pus amprenta asupra vieții și funcționării lui psihice. Aceste abordări pun accent pe inconștient, pe asociația liberă și vis, ca o rampă de acces a inconștientului. Sunt interesate de straturile profunde ale minții umane în care consideră că se află cauza funcționării de mai târziu, din viața adultă a individului.
Alte persoane sunt mai raționale, în căutare de soluții clare, la probleme clare, mai axate pe problema-soluție, pe “aici și acum”. Lor li se potrivește mai bine abordarea cognitiv-comportamentală, mai clară, mai exactă, de tipul cauză-efect. Sunt persoanele axate mai mult pe “ce” se întâmplă, și “ce fac” cu “ce se întâmplă”, mai puțin interesate de partea profundă (”din ce cauză se întâmplă”). Lor li se recomandă abordările cognitive, cognitiv-comportamentale sau raționale, ce se axează pe identificarea unor gânduri iraționale, credințe și convingeri nepotrivite care au dus la abordări greșite, neadaptative ale unor probleme, cauzând comportamente nepotrivite, nedorite.
O altă categorie de persoane sunt cele înclinate către o abordare mai degrabă filozofică a vieții, gânditorii-visători, foarte potriviți unei abordări existențiale.
Lista poate continua, dar observăm destul de repede că va fi foarte lungă și încercarea de a clasifica persoanele și psihoterapiile ne va duce într-o zona neconstructivă și inutilizabilă.
Poate că o cu totul altă perspectivă ne va oferi niște răspunsuri: este deja unanim acceptat (de către toate școlile terapeutice) că numărul cazurilor rezolvate, așa-numitele psihoterapii reușite, este același, indiferent de tipul psihoterapiei; cu alte cuvinte, fiecare/orice abordare psihoterapeutică va reuși/rata în egală măsură.
Cercetările actuale, care au urmărit tocmai cuantificarea (măsurarea) rezultatelor au revelat importanța relației psihoterapeutice, înaintea tipului de abordare. Adică relația stabilită între pacient/client și psihoterapeut este mai importantă decât însăși forma psihoterapiei, ceea ce aduce o cu totul altă perspectivă asupra demersului terapeutic.
Există multe persoane care după ce au urmat un anume demers terapeutic au dorit să schimbe abordarea, tocmai pentru ca s-au lovit de limitările lui, sau au înțeles că-și doresc o cu totul altă perspectivă. Sunt persoane care, deși raționale și exacte au dorit o abordare mai profundă, tocmai pentru a-și explora zona afectiv-emoțională sau…invers…
Experiența mi-a demonstrat că fiecare teorie are avantajele și dezavantajele ei, plusurile și minusurile, rezultatele și eșecurile ei. Nu există formă perfectă de psihoterapie, ci încercarea, dorința, relația dintre două persoane care colaborează pentru un scop ori care nu depun nici un efort pentru a-l atinge. Adevăratul psihoterapeut, adevărata psihoterapie este cel/cea care caută, se zbate, luptă, crede, dorește, visează, încearcă, cade și se ridică, totul pentru a câștiga, pentru a obține, pentru a fi mai bine…
Singura lucrare, din punctul meu de vedere, care prezintă în mod concis și clar cele mai cunoscute abordări terapeutice, un demers excelent și potrivit într-un peisaj dominat de multă informație chiar dacă nestructurată, este: “Introducere în psihoterapie”, Ed.Universitară, 2014, autor Steliana Rizeanu. Cartea oferă informațiile necesare pentru a vă face o idee despre ce înseamnă abordările psihoterapeutice cele mai des întalnite și a vedea care vi se pare mai apropiată.
Dincolo de informație însă, pe care puteți să o găsiți în diverse feluri, rămâne întâlnirea cu procesul însuși, prin intermediul psihoterapeutului. Dați-vă voie și veți avea o experiență cel puțin interesantă! Pentru nenumărate persoane trecerea printr-o psihoterapie a fost o experiență care le-a schimbat viața…Dar sunt și persoane care nu văd o rezolvare a problemelor prin psihoterapie, iar motivele nu întârzie să apară.
Motivele lansate cel mai frecvent de majoritatea persoanelor care nu plătesc pentru psihoterapie, sunt:
1.”Pentru că psihoterapeutul nu este medic”, ”el nu are atâta școală”.
Psihoterapeutul are ”doar”: trei ani de facultate plus doi ani de master. Apoi, în funcție de specialitatea aleasă (forma de psihoterapie: cognitiv-comportamentală, integrativă, psihodinamică etc.) face între 2-4 ani formare (adică școală/cursuri), după care încă 2-5 ani de supervizare. În total, între 9-14 ani de formare! La care se adaugă și propria psihoterapie (între 2-5 ani!).
2.”Pentru că facultatea de psihologie este ușoară, citești câteva cărți și gata”, ”pentru că psihologia nu e medicină”.
De-a lungul formării psihoterapeutul va studia: psihologie clinică, farmacologie, neurologie, va face practică în spital sau clinică de specialitate. Va citi câteva zeci/sute de cărți. Iar în afară de asta va avea peste 40 de profesori formatori, în fața cărora va da zeci de examene și va prezenta studii de caz. Banal! Nu mai vorbim de zecile de cursuri suplimentare, de workshopuri și conferințe la care va trebui să participe pe tot parcursul vieții profesionale. Un fleac, nu?!
3.”Pentru că se știe că trag de timp ca să îți ia banii”.
Este simplu pentru un psihoterapeut să asculte zeci și zeci de ore (de multe ori sute de ore) cele mai cumplite istorii de viață, cele mai dureroase destăinuiri sau descrierea unor traume: violuri, crime, accidente, bătăi, conflicte, moartea celor dragi etc. Să asiste la urlete și izbucniri în plâns, să fie jigniți (căci ei trebuie să ”încaseze” ce are pacientul de descărcat) sau să vadă persoane în pragul nebuniei și să-și păstreze calmul ca să-i poată ajuta. Psihoterapeutul se încăpățânează să asculte cele mai crunte istorisiri, rămânând alături de pacienți, doar ca să primească bani…? GREȘIT!
4.”Pentru că există și căi mai scurte”.
Se știe că mintea umană se poate schimba foarte repede. De exemplu, dacă ți-a murit părintele în brațe când erai mic, sau ai fost bătut/ă până la leșin în copilărie, dacă te-a violat unchiul sau ai fost singurul supraviețuitor dintr-un accident auto cu 6 victime, este suficient un descântec, o dezlegare, ceva cristale atârnate de gât și gata, ți-a trecut orice. În doar două 2-3 ședințe de masaj energetic, 5-6 ace înfipte unde trebuie și s-a rezolvat trauma. Merge și bătutul încet cu degetele în cap, pe corp, sau…în lemn…
5.”Pentru că este foarte scump”.
Întotdeauna ”dincolo e mai ieftin”. Și mai rapid. Dacă ai repetat același comportament ani de zile (zeci de ani de zile), un ulei, niște pase energetice, câteva incantații, poza unei mandale, te fac bine imediat. Cum, doar 500 o ședință de masaj energetic? 150 o sticluță de ulei de 50 ml? 300 leuți mandala? Zecile de analize făcute pe bani, degeaba? Averile jucate la păcănele? Detalii….
6.”Pentru că terapia prin cuvinte e o prostie”.
De aceea vecinii, rudele și prietenii sunt cei mai buni sfătuitori. Contează mai puțin că niciunul dintre ei nu o duce prea roz (și ei sunt divorțați, copii nu-i prea ascultă, prietenul tău cel bun stă tot cu părinții la 30 de ani și nu are serviciu de 5 ani etc.) intenția contează. Între două cafele sau două șprițuri există cea mai mare șansă să ai o revelație care îți va schimba viața. Cluburile de noapte și mall-urile sunt de asemenea recunoscute pentru puterea de a produce idei geniale de schimbare a vieții și de rezolvare a traumelor psiho-emoționale.
7.”Pentru că eu am o minte puternică, pot controla totul”.
Spune cel care are atacuri de panică și este la a noua relație…Și cel care are depresie…și cel care are tulburări de erecție (pe fond…psihic)…și cel care….și cel care….Și apoi, chiar crede cineva că poate controla…totul?!
8.”Pentru că pot citi și eu cărți de psihologie”.
Exact. Așa cum, spre exemplu, te poți opera singur/ă. Citești ”Tratatul de medicină internă” și poți să-ți extragi apendiculul infectat. Dacă nu ai mare lucru de schimbat/îmbunătățit la tine, este foarte probabil ca cititul să-ți prindă bine. Dar atunci când vorbim de situații grave, de traume, de mecanisme de apărare bine puse la punct, ceea ce vei citi și ceea ce poți înțelege se va opri la limita a ceea ce te doare mai tare…Adică poți să te autoanalizezi până la limita propriilor rezistențe.
9.”Pro-bono de ce nu faceți? Ziceți că vă place să lucrați cu oamenii, atunci de ce le cereți bani?”
Visul tuturor psihoterapeuților este să lucreze gratuit de dimineața până seara, așa cum o fac toți oamenii, inclusiv pacienții lor. Știm deja că medicii, preoții, profesorii și mulți alții lucrează doar de plăcere. Pentru ei chiria, întreținerea, creșterea copiilor este asigurată de Univers, prin energii speciale trimise către furnizorii de hrană, energie electrică, etc. Psihoterapeuții au investit zeci de mii de euro în formarea lor doar pentru a putea lucra gratuit, căci munca lor va fi recompensată de faptele bune, în viața de apoi. Și…da.. știm că proprietarii nu cer chirie pentru spațiul unde se află cabinetul psihologic, nici administratorii nu cer întreținerea, nici autoritățile taxe și impozite.
Dincolo de acest cumul de informații și motive pentru care unii refuză psihoterapia, totuși, importanța psihoterapiei este uriașă, mai ales că discutăm despre psihicul uman și interacțiuni sociale. În acest sens, trebuie să învățăm să ne alegem cu grijă psihoterapeutul.
A găsi un psihoterapeut cu care să “rezonezi” nu este întotdeauna ușor. Sunt însă câteva elemente care vă pot ajuta să vă dați seama care este persoana potrivită pentru voi.
Înainte de toate este bine să înțelegeți că psihoterapeutul este, înainte de toate o persoană cu care veți interacționa într-un anumit fel, deloc întâmplător, în funcție de personalitatea fiecăruia, de așteptări, de nevoi, de dorințe, toate, de cele mai multe ori, inconștiente. Mulți pacienți descriu trăirile legate de prezența psihoterapeutului ca: “îl simt lângă mine”, “știe să asculte”, “îmi transmite o stare de liniște și siguranță”, “mă face să-mi fie ușor să mă deschid, să-i vorbesc”. Să ai încredere în cineva în așa măsură încât să-i încredințezi cele mai profunde trăiri, gânduri și experiențe nu este ușor, dar este esențial pentru proces în sine.
Dincolo de calitățile individuale ale psihoterapeutului este important să vă asigurați de calitățile profesionale: atestate, competențe, experiență, etc. Câteva elemente legate de activitatea lui pot fi extrase atât din discuțiile directe cât și din “mijloacele de informare în masă” – site-uri de prezentare sau publice, referințe publice, lucrări publicate, etc. Se presupune că o persoană competentă și îndeajuns de cunoscută va fi prezentă în spațiul virtual prin referințe, recomandări, publicații, articole etc.
Dați-vă voie să aveți experiența întâlnirii cu psihoterapeutul, să vedeți cum vă simțiți în prezența lui/ei, să discutați și să întrebați! Depășiți-vă teama și emoția și oferiți-vă experiența întâlnirii reale. Doar ea vă va ajuta cel mai mult în demersul pe care vreți să-l începeți. Dacă ceva nu este în regulă vorbiți despre asta, pentru a vedea dacă este o problemă de comunicare sau o rezistență inconștientă cauzată de niște dificultăți pe care le aveți.
Felul în care se prezintă psihoterapeutul (inclusiv prezența fizică), felul în care arată cabinetul (mediul în care lucrează) sunt elemente importante în stabilirea unei relații terapeutice. Apariția neîngrijită, lipsa informațiilor despre competențe și experiența, un cabinet neîngrijit sau într-o zona nepotrivită (într-un apartamant în care miroase a mâncare de exemplu), lipsa condițiilor de confidențialitate sunt tot atâtea indicii că lucrurile nu sunt în regulă.
Din punct de vedere profesional psihoterapeutul este un specialist care a încheiat studiile în psihologie sau medicină și a urmat o specializare (formare) într-o formă de psihoterapie. Procesul de formare, care se încheie prin acordarea dreptului de libera practică, durează cel putin 8-10 ani. Este obligația psihoterapeutului să vă informeze asupra stadiului formării și speciălizarii (forma de psihoterapie în care este specializat). Atenție: Nu orice psiholog este automat și psihoterapeut! Formarea ca psihoterapeut este separată de cea ca psiholog, vine în continuarea acesteia (sau a celei de medic) și este un proces îndelungat și mult mai complex (este o sumă de studii teoretice și practice dublate de o psihoterapie personală).
Psihoterapeutul trebuie să fie înregistrat în asociații de profil, cea mai importantă fiind Colegiul Psihologilor, care are un registru unde se poate verifica existența și specializările persoanei în cauză. Refuzul de a oferi date despre acestea ar trebui să vă ridice semne de întrebare.
Respectarea cadrului etic și a deontologiei profesionale sunt elemente primordiale în activitatea unui psihoterapeut. Printre ele amintesc: interdicția de a avea relații personale sau sexuale cu pacienții, respectarea confidențialității, stabilirea clară a detaliilor legate de programul, durata, plata ședintelor etc. Nu există alte forme de plată acceptate între psihoterapeut și pacient/client decât cele stabilite de comun acord.
Încrederea – este baza relației terapeutice. Un psihoterapeut potrivit ție te va ajuta să te deschizi, să nu-ți fie teamă sau rusine să vorbești despre tine, așa cum ești tu. Va vorbi cu tine despre ceea ce se întâmplă sau ceea ce nu se întâmplă în cabinet/procesul terapeutic.
De regulă prima întâlnire este definitorie. Ea ar trebui să vă lase o stare de bine, o nevoie de continuare, căci ați găsit pe cineva care vă poate asculta și ajuta cu adevărat. Un psihoterapeut bun vă va înțelege temerile și îndoielile și va încerca să vă liniștească, să vă dea încredere și nu se va simți jignit, încercând să vă inducă un sentiment de vinovăție.
Indiferent cum ar fi, este important să vă dați voie să încercați; fie că veți întâlni mai mulți psihoterapeuți sau nu, încercați să vă ascultați sufletul și să-l alegeți pe cel care reușește cel mai bine să vă facă să vă simțiți bine, să aveți încredere.
Dați-vă voie să încercați, să fiți mai aproape de sufletul vostru și să învățați să vă respectați mai mult…pentru că meritați! Și nu uitați, VOI sunteți cea mai importantă persoană din viața voastră! Iubiți-vă mult! Meritați!